Povestea satelor săsești din Transilvania - introduse in lista UNESCO

Străinii care ajung prin dealurile Ardealului – în triunghiul rural format de județele Brașov, Mureș și Sibiu – se minunează de secole de frumusețea naturii, de simplitatea traiului la țară și de bogăția culturală care s-a păstrat în zonă. Magnetismul turistic și cultural aparte, dar mai ales valoarea istorică incontestabilă au făcut ca satele săsești să intre sub pălăria Patrimoniului Mondial UNESCO.

Satele transilvane cu biserici fortificate săseşti oferă o imagine plină de viaţă peisajului cultural din sudul Transilvaniei. Aceste sate sunt caracterizate de un sistem specific de cultivare al terenului, un model de aşezare şi organizare a gospodăriilor ţărănesti păstrate încă din Evul Mediu.

Colonizarea saşilor în pământurile regale s-a încheiat la începutul secolului al XIV-lea, localităţile fondate de aceştia (cca. 250) acoperind un teritoriu îngust, în sudul şi estul Transilvaniei, de-a lungul arcului carpatic. Dispoziţia geografică a acestor aşezări şi drumurile istorice dintre ele confirmă planul şi rolul colonizării.

Grupurile de coloni erau conduse de greavi. Aceştia organizau coloniile, trasau teritoriul, asigurau legătura între coloni şi regalitate. Ca mod de organizare a aşezărilor a fost aleasă "sesia flamandă", caracterizată prin grupuri compacte de gospodării, deoarece dădea un plus de coeziune colectivităţilor, ceea ce va fi decisiv pentru evoluţia lor ulterioară.

În centrul aşezării sau pe o colină în imediata apropiere a acesteia se aflau biserica şi, adesea, locuinţa comitelui. Tipurile de sate datând din perioada colonizării-cu una sau două uliţe, cu pajişte interioară sau cu piaţă centrală-sunt uşor de recunoscut şi în prezent în structura localităţilor săseşti din Transilvania.