Primul astronaut britanic care a zburat în Spaţiu susţine că extratereştrii există şi trăiesc printre noi
Helen Sharman, primul astronaut britanic care a ajuns în Spaţiu, a declarat că extratereştrii există şi că trăiesc printre oameni, dar că nu-i putem distinge
Helen Sharman, primul astronaut britanic care a ajuns în Spaţiu, a declarat că extratereştrii există şi că trăiesc printre oameni, dar că nu-i putem distinge.
Extratetreştrii există, nu este niciun dubiu în acest sens, însă s-ar putea să nu fie formaţi din carbon şi azot ca şi noi. Sunt miliarde de stele, astfel că este imposibil să nu fie şi forme de viaţă.
În 1991, dr.Sharman a auzit la radio un apel pentru a aplica pentru un zbor spaţial, iar ea îndeplinea toate criteriile. Astfel, dr. Sharman a decis să zboare în spaţiu. Încrederea de sine şi atitudinea pot să fac asta mi-au schimbat viaţa, a explicat dr. Sharman.
Am crezut că nu mă vor alege, nu eram deranjată dacă nu eram aleasă. Când am ajuns acasă, mi-am dat seama că, dacă nu depun o aplicaţie atunci nu m-ar putea alege. Dr Sharman a învins peste 13.000 de candidaţi şi a câştigat un loc în Project Juno, care a fost parţial conceput pentru a stimula relaţiile Londra-Moscova, trimiţând un britanic la staţia spaţială rusă Mir.