Incidentul Kinross: Piloții care au dispărut în timp ce interceptau un OZN

La 23 noiembrie 1953, lângă granița dintre SUA și Canada, Centrul de Comandă Aeriană Defensivă al SUA a observat o licărire pe radar acolo unde aceasta nu ar fi trebuit să apară: în spațiul restricționat de deasupra Lacului Superior, aproape de o importantă rută comercială, se afla un obiect zburător neidentificat.

Drept urmare, un avion a decolat imediat de la Baza Aeriană Kinross, cei doi membri ai echipajului fiind trimiți să investigheze. Felix Moncla s-a așezat în scaunul pilotului, în timp ce Robert Wilson urmărea radarul.

Cei doi nu aveau să se mai întoarcă din misiunea lor de interceptare.

Ceea ce a urmat, potrivit lui Donald Keyhoe, fost aviator militar și cercetător al fenomenului OZN, a fost „unul dintre cele mai stranii cazuri înregistrate  vreodată”. Keyhoe a scris despre acest incident în cartea sa din 1955, „Conspirația farfuriilor zburătoare”, potrivit enciclopediei Alchetron.

După ce s-a ridicat în aer, Wilson a avut probleme în a lua urma obiectului neidentificat, care își tot schimba cursul. Așa că avionul său a continuat să-l urmărească folosind indicațiile primite prin radio de la comandamentul de la sol.

Avionul, care zbura cu 800 de kilometri pe oră, a urmărit obiectul vreme de 30 de minute, apropiindu-se treptat de el. La sol, operatorul radio a ghidat avionul de la 7.6 la 2.1 kilometri altitudine, urmărind pe ecranul radarului cum o luminiță o urmărea pe cealaltă.

Treptat, avionul a ajuns din urmă obiectul, la o altitudine de 2.4 kilometri. În acel moment, cele două luminițe de pe radar au devenit una singură – „strâns unite”, cum avea să spună Keyhoe mai târziu.

Și apoi, potrivit unui raport oficial al accidentului, semnalul radar emis de avionul F89 „pur și simplu a dispărut de pe radarul stației de interceptare de la sol.” Apoi, primul semnal radar, care indica obiectul neidentificat, a virat și a dispărut definitiv.

Forțele Aeriene SUA, Paza de Coastă SUA și Forțele Aeriene Canadiene au întreprins o operațiune extinsă de căutare și salvare. Nu s-a descoperit nicio epavă și nicio urmă lăsată de piloți.

Comunicatul de presă oficial al Forțelor Aeriene privitoare la dispariție, trimisă către Associated Press, spunea că avionul dispărut „a fost urmărit de radar până când s-a contopit cu un obiect”, conform History.com. Declarația a apărut într-un articol din Chicago Tribune sub titlul „Un avion cu două persoane la bord a dispărut deasupra Lacului Superior”.

Însă la fel ca la Roswell, în 1947, Forțele Aeriene au retractat declarația și au schimbat povestea la scurt timp: potrivit noii versiuni, operatorul radar de la punctul de control de la sol citise greșit radarul.

De fapt, avionul încheiase cu succes misiunea, interceptând și identificând OZN-ul ca fiind un avion Dakota – o aeronavă a Forțelor Aeriene ale Canadei – care zbura la circa 50 de kilometri de cursul stabilit.

Moncla, afectat probabil de un vertij, s-a prăbușit în Lacul Superior pe drumul de întoarcere către bază. Dar oficialii canadieni au contrazis versiunea, spunând că, în acea noapte, nu existase niciun zbor canadian în acea zonă.

Potrivit lui Keyhoe, care avea să scrie din nou despre Incidentul Kinross în cartea sa din 1973, „Extratereștrii din spațiu”, doi reprezentanți ai Forțelor Aeriene i-au oferit văduvei lui Moncla două explicații contradictorii legate de incident.

Într-una dintre versiuni, pilotul se prăbușise în lac în timp ce zbura prea jos. Cealaltă explicație spunea că avionul explodase la o altitudine mare.

Dosarul întocmit de Proiectul Blue Book (un proiect de investigare oficială a OZN-urilor de către Forțele Aeriene ale SUA) a repetat aserțiunea Forțelor Aeriene conform căreia avionul „și-a încheiat cu succes misiunea” și că prăbușirea a fost un accident, cauzat „probabil” de un „puseu de vertij”.

Comportamentul anormal al radarului era atribuit „condițiilor atmosferice neobișnuite”, iar faptul că epava nu a putut fi recuperată era considerat ca fiind de înțeles, dată fiind adâncimea apei.

Între timp, cercetătorii de la Comitetul Național de Investigații privind Fenomenele Aeriene au descoperit că misiunea nu era pomenită în dosarele oficiale.

Centrul de Informații Tehnice Aerospațiale a oferit următoare explicație:

În absența unei explicații oficiale satisfăcătoare, „grupurile civile care se ocupă cu studiul farfuriilor zburătoare” – după cum le numește Proiectul Blue Book – au dezvoltat propriile lor teorii.

Potrivit uneia dintre ele, avionul se lovise ca de un „zid de beton” de raza protectoare a OZN-ului. Alții au speculat că avionul ar fi putut fi „pescuit” din aer și dus la bordul OZN-ului – poate cu intenția ca membrii echipajului să-i învețe pe extratereștri limba engleză.

În 1968, mass-media locale au relatat că pe malurile Lacului Superior s-au descoperit fragmente de avion, însă nimeni nu a verificat. În 2006, Adam Jimenez, susținând că este un reprezentant al companiei de scufundări Great Lakes Dive, a intrat în contact cu mai mulți cercetători independenți ai fenomenului OZN.

Jimenez susținea că în zonă se descoperise o epavă, însă și un obiect metalic care părea a fi o bucată dintr-o farfurie zburătoare. Cercetătorii OZN au depistat în curând inexactitățile din povestea lui Jimenez și au tras concluzia că firma Great Lakes Dive nu exista.

Confruntat cu aceste fapte, Adam Jimenez a „dispărut” la fel de subit precum apăruse.