Copilul pierdut al Reginei Elisabeta: prințesa Maria a României

Pe 8 septembrie 1870, la București, a sosit pe lume o rază de lumină pentru Familia Regală a României. Prințesa Maria a României, unica fiică a Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta de Wied, a adus bucurie și speranță în inima casei regale. O lună mai târziu, în octombrie 1870, micuța prințesă a fost botezată în religia ortodoxă la Mănăstirea Cotroceni, devenind oficial membră a Bisericii Ortodoxe Române.

Cei apropiați o alintau cu drag „Mariechen” sau „Itty”, iar toți cei care au avut privilegiul de a o cunoaște o descriau ca pe o fetiță de o frumusețe rară și o inteligență precoce. Se spune că, la doar doi ani și jumătate, era deja fascinată de hărțile din cabinetul tatălui ei, reușind să identifice diferite țări, spre uimirea și admirația Regelui Carol și a Reginei Elisabeta.

Prinţesa Maria a României, un copil precoce

În iarna anului 1873, prințesa a călătorit împreună cu părinţii săi în Germania, acolo unde a fost prezentată rudelor princiare care au îndrăgit-o imediat. Însă micuței, de parcă ar fi ştiut că este româncă, îi era mereu dor de casă şi cerea să se întoarcă la Bucureşti.

“În 1873 mă reîntorceam pentru prima dată in vechea mea patrie impreună cu fiica mea, pe care am prezentat-o astfel pentru prima dată mamei şi fratelui meu… A fost un Ajun ca altădată, cu mulţi invitaţi, cu fiicele seniorilor ce ne erau vecini, dar şi cu fetiţe de la orfelinatele din jur. În mijlocul acestei mulţimi gălăgioase, fiica mea, Principesa Marioara, mi se părea ca o zâna ce zboară.”, povestea regina Elisabeta, despre ziua de Crăciun.

O altă mărturie consemnează că, nu cu mult timp înainte de a produce cea mai mare durere părinţilor săi prin trecerea în nefiinţa, Maria i-a spus mamei că într-o zi i-ar plăcea să poată călări o stea.

Moartea prematură a prinţesei Maria a României

Pe 5 aprilie 1874, prințesa s-a îmbolnăvit de scarlatină, în timpul unei epidemii devastatoare care lovise capitala la acel moment. Fetița a fost transportată imediat la Castelul Peleș și, în ciuda faptului că a fost tratată cu multă grijă de un medic numit Theodori, mica prințesă a murit patru zile mai târziu, pe 9 aprilie.

Slujba de înmormântare a avut loc tot la Cotroceni, în incinta Palatului Regal. Sicriul micuței prințese a fost acoperit cu satin alb și ornamente din dantelă argintie și a fost la fel de mare ca unul pentru un adult, deoarece corpul copilei a fost închis în mai multe sicrie de dimensiuni descrescătoare plasate unul în interiorul celuilalt. După slujba religioasă, cortegiul s-a plimbat prin curtea palatului până la locul de înmormântare de lângă biserică, în grădinile care erau locurile preferate de joacă ale Mariei.

Pe 5 aprilie 1874, o umbră de doliu a coborât peste Familia Regală a României. O epidemie de scarlatină, care făcea ravagii în București, a atins-o și pe micuța Prințesă Maria. Afectată de boală, fetița a fost transportată de urgență la Castelul Peleș, unde a primit îngrijiri medicale atente din partea doctorului Theodori. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, organismul fragil al prințesei nu a putut rezista bolii, iar la doar patru zile distanță, pe 9 aprilie, s-a stins din viață.

Slujba de înmormântare a avut loc la Palatul Regal din Cotroceni, unde atmosfera era grea de durere. Sicriul micuței prințese, acoperit cu satin alb și dantele argintie, era la fel de mare ca unul pentru un adult, reflectând inocența pierdută și speranțele năruite. Conform tradiției, trupul Mariei a fost închis în mai multe sicrie de dimensiuni descrescătoare, plasate unul în interiorul celuilalt.

După slujba religioasă, cortegiul funerar a pornit prin curtea palatului, îndreptându-se spre locul de înmormântare din grădinile regale, unde prințesa își petrecea adesea clipele de joacă. Acolo, în mijlocul naturii pe care o iubea atât de mult, Maria a găsit pacea veșnică.

Copila a fost înmormântată la Mănăstirea Cotroceni și, la cererea Elisabetei, pe piatra funerară a Mariei a fost încrustat un verset din Biblie: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme!“

O durere cumplită pentru regele Carol şi regina Elisabeta

Părinții ei au fost devastați din cauza pierderii suferite. Pe 5 mai regele Carol i-a scris lui Charles Anthony, Prinț de Hohenzollern, că intenționează să se mute la Palatul Cotroceni, pentru a fi mai aproape de locul de odihnă al fiicei lor:

“Nervii Elisabetei sunt atât de zdruncinați încât este nevoie de cea mai mare grijă. Trebuie să vă mărturisesc că și eu sunt deprimat din cauza durerii. Eu dorm, dar foarte puțin, și o aud pe Elisabeta mea strigând în vis: «E moartă, moartă!» Acest strigăt de durere este de fiecare dată o nouă lovitură de cuțit în inima mea rănită!”

Într-o altă scrisoare adresată lui Lascăr Catargiu, regele Carol a scris: “Cea mai dulce amintire pe care fiica noastră pierdută ne-a lăsat-o ca o comoară inestimabilă este dragostea ei nemărginită pentru țara în care s-a născut, o dragoste atât de puternică încât, în ciuda vârstei ei fragede, a simțit dorul de casă în timpul primei sale șederi în străinătate”.

Pierderea unicului lor copil a avut un impact profund și durabil asupra relației dintre Regele Carol I și Regina Elisabeta. Durerea nemărginită i-a marcat pe amândoi, iar umbra tragediei s-a așternut peste viețile lor. Atât de afectați de moartea prematură a Mariei, cuplul regal nu a mai putut avea alți copii.

Pentru a cinsti memoria fiicei lor dragi, regele Carol I a comandat în 1875 un bust al Principesei Maria, realizat de sculptorul Karl Storck. Bustul a fost amplasat pe mormântul ei, ca o mărturie eternă a iubirii și regretului părinților.

Anul 1916 a adus o nouă lovitură dureroasă Familiei Regale. Regina Elisabeta s-a stins din viață, lăsând în urmă un gol imens. Conform ultimelor sale dorințe, osemintele Principesei Maria au fost exhumate și așezate într-un sicriu mic, care a fost plasat pe sicriul reginei în timpul procesiunii funerare publice. Mama și fiica, despărțite de moarte pentru atâția ani, au fost reunite în sfârșit, fiind înmormântate împreună la Catedrala Curtea de Argeș.