Prăbușirea dramatică a populației neanderthalienilor în urmă cu circa 110.000 de ani

Neanderthalienii au dominat Eurasia pentru sute de mii de ani, adaptându-se la condiții dure în epoca glaciară. Cu toate acestea, dispariția lor finală — în urmă cu aproximativ 40.000 de ani — nu a fost un eveniment brusc, ci rezultatul unei scăderi lente și îndelungate a numărului de indivizi. Această pierdere progresivă a avut efecte profunde asupra diversității lor biologice, reducând treptat variația fizică și genetică din cadrul populației.

Originea lor evolutivă este legată de o perioadă denumită „Confuzia din Pleistocenul Mijlociu”, caracterizată de suprapuneri complexe între diferite grupuri umane. Din acest mozaic evolutiv s-au desprins strămoși timpurii ai neanderthalienilor, ale căror fosile datate la circa 430.000 de ani au fost descoperite în peștera Sima de los Huesos din Spania.

Ulterior, rămășițele din situl din Krapina (Croația), datând între 120.000 și 130.000 de ani în urmă, arată apariția neanderthalienilor timpurii cu trăsături tot mai distinctive. În cele din urmă, în urmă cu aproximativ 110.000 de ani, s-a conturat forma „clasică” a acestei specii — imaginea pe care o avem astăzi despre neanderthalieni.

Pierdere dramatică de diversitate - un „bottleneck” evolutiv

Cu secvențierea completă a genomului neanderthalian în 2010, oamenii de știință au observat că acești neanderthalieni târzii aveau o variație genetică mult mai redusă decât oamenii moderni. Această diferență a alimentat teoria conform căreia populația lor a suferit un „bottleneck” — o scădere drastică a numărului de indivizi care a redus semnificativ diversitatea genetică.

Cercetătorii au confruntat, totuși, problema lipsei unor probe ADN foarte vechi și bine conservate, ceea ce a îngreunat stabilirea momentului exact al acestui declin. Pentru a depăși această limitare, un studiu publicat în Nature Communications a analizat o structură anatomică delicată — labirintul osos al urechii interne — la mai multe rămășițe neanderthaliene din perioade diferite. Comparând diferențele morfologice, oamenii de știință au putut urmări modul în care variația fizică a evoluat în timp.

Rezultatele au fost neașteptate: exemplarele de la Krapina prezentau o diversitate mai mare decât cele mai vechi descoperite în Sima de los Huesos, ceea ce arată că, între acum 430.000 și 120.000 de ani, variația morfologică a crescut — contrazicând ideea unui colaps demografic timpuriu.

Momentul colapsului și implicațiile lui

Abia atunci când au studiat neanderthalienii „clasici” a devenit clar că un declin real și abrupt al diversității a avut loc — semnalizat de o reducere pronunțată a variației morfologice comparativ cu indivizii din Krapina. Această schimbare bruscă sugerează un eveniment catastrofal în evoluția lor, plasat de unii specialiști la aproximativ 110.000 de ani în urmă. 

Cauzele exacte ale acestui declin rămân neelucidate. Este posibil ca factori de mediu, schimbări climatice, migrații sau presiuni demografice să fi contribuit la această reducere severă a populației neanderthaliene mult înainte de contactul lor cu Homo sapiens.